Sate de la marginea lumii, cuprinse într-un volum de Daniel I. Iancu

foto daniUn volum care conține fotografii-document, de o valoare inestimabilă a apărut sub semnătura muzeografului, doctor în istorie, Daniel I. Iancu. Albumul “Sate la marginea lumii. Arhitectură tradițională din județul Hunedoara” este un proiect inițiat de către Daniel Iancu în urmă cu mai mulți ani. Fotografiile din album imortalizează aspecte ale arhitecturii tradiționale din diverse zone ale județului, fie că este vorba de Țara Zarandului, Ținutul Orăștiei, Țara Hațegului, Ținutul Pădurenilor sau Valea Mureșului.

“Daniel Iancu aduce în fața noastră aceste valori ale satului, pe care mulți dintre noi poate nu le-am considerat importante. M-am uitat cu atenție peste fotografii și am observat că în unele sate a fost și de câte 30 de ori. Adevărul este că poți să mergi și de o sută de ori într-un loc și de fiecare dată vei găsi lucruri interesante pe care nu le-ai observat până atunci”, este de părere Ioan Sicoe, consilier în cadrul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Hunedoara.

140 de fotografii cu satul tradițional

 Albumul conține 140 de fotografii, printre care și cea redată în afișul expoziției din 2015 de la muzeul devean, “Arhitectură tradițională din județul Hunedoara”, în cadrul căreia au fost expuse 60 de fotografii. Albumul, ca și expoziția sunt rezultatul unui proiect demarat în anul 2012, acela de a repertoria așezările izolate, părăsite și depopulate din județ și de a mai putea salva unele aspecte din satul tradițional. Fotografierea acestora a început însă în urmă cu aproape zece ani, iar în album sunt incluse imagini realizate în perioada 2007-2015.

Iancu 1Iancu 4

“Pentru mine, acest proiect înseamnă șansa de a mai salva, cel puțin prin fotografii, o imagine a satului tradițional care devine pe zi ce trece tot mai alterată”, spune dr. Daniel I. Iancu, muzeograf la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Lansarea oficială a acestui album a avut loc la Palatul Magna Curia din Deva, astăzi, 13 iulie, chiar cu prilejul aniversării autorului.

Albumul se găsește momentan la sediul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, dar urmează să fie trimis și la secțiile din teritoriu. Prețul unui volum este de 40 de lei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.