Premii pentru elevii de la Liceul de Arte

diploma

Elevii de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva au adus acasă încă două distincţii de la un concurs naţional de interpetare. Un premiu III şi o menţiune au obţinut doi elevi din clasa a II-a de la liceul devean, la ediţia a II-a a Concursului Naţional de Interpretare „Şansa egală”, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Târgu-Mureş.

Competiţia s-a adresat elevilor din clasele I-XII, care studiază pianul şi vioara. La această ediţie au participat elevi de la 19 licee şi şcoli din întreaga ţară.

Juriul competiţiei a fost alcătuit din cadre didactice de specialitate din învăţământul universitar şi preuniversitar din România. Liceul de Arte “Sigismund Toduţă” din Deva a fost reprezentat de către trei elevi: Mihai Perţ-Alexandrescu, coordonat de către profesorul Diana Breilean şi Viktor Eduard Sekeres şi Alexandru Vlădan, coordonaţi de către profesorul Laura Scânteie. Mihai Perţ-Alexandrescu a câştigat premiul III, iar Viktor Eduard Sekeres a primit o menţiune.

Leave a Reply

Your email address will not be published.