Hunedoara, un judeţ valoros

fundatura

Hunedoara este printre cele mai atractive judeţe din România din punct de vedere turistic. Situat în partea de vest a ţării, la graniţa cu judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea şi Alba, Hunedoara atrage turişti atât prin peisajele deosebit de frumoase, cât şi prin vestigiile istorice pe care le deţine.
Aproape 70 la sută din suprafaţa judeţului Hunedoara este reprezentată de munţi: unităţi ale Carpaţilor Meridionali – Şureanu, Parâng, Retezat, Vîlcan, Godeanu, Ţarcu – şi ale Carpaţilor Occidentali – Poiana Ruscă, Metaliferi, Bihor. Cel mai înalt vârf al judeţului este Parângu Mare, care are 2.519 metri.
Judeţul Hunedoara are o suprafaţă de 7 063 de kilometri pătraţi şi o populaţie de 418 565 locuitori, potrivit recensământului din anul 2011. Reşedinţa judeţului este Deva, aşezarea care are şi cei mai mulţi locuitori – 61 123.
În judeţul Hunedoara există şapte municipii (Deva, Hunedoara, Petroşani, Vulcan, Lupeni, Brad şi Orăştie), şapte oraşe (Călan, Haţeg, Petrila, Uricani, Aninoasa, Simeria şi Geoagiu) şi 55 de comune.
De reţinut este faptul că judeţul Hunedoara este pe locul doi în ţară, după capitala Bucureşti, în ceea ce priveşte gradul de urbanizare – 75 la sută din populaţia judeţului locuieşte în zona urbană.
De asemenea, în judeţul Hunedoara se găsesc numeroase monumente naturale şi istorice de o valoare incontestabilă dintre care amintim: Parcul Naţional Retezat, Parcul Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina, Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, precum şi ruinele celor două capitale ale vechii Dacii: Sarmizegetusa Regia şi Sarmizegetusa Ulpia Traiana.

Leave a Reply

Your email address will not be published.