Castelul Corvinilor va fi restaurat cu bani de la Uniunea Europeană. Cinci milioane de euro este suma pe care Primăria Municipiului Hunedoara a reușit să o acceseze printr-un proiect european. Contractul de finanțare a fost semnat ieri de către primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu și reprezentantul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), Sorin Maxim. Proiectul Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Castelul Corvinilor-Municipiul Hunedoara, Județul Hunedoara primește finanțare în cadrul Regio-Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014–2020, axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural – și prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
Valoarea finanţării nerambursabile a proiectului Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Castelul Corvinilor-Municipiul Hunedoara, Județul Hunedoara este de aproximativ 21 milioane lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului. Astfel, valoarea totală a acestuia ajunge la aproximativ 22 milioane lei. Proiectul va fi implementat pe parcursul a 28 de luni.
După restaurare, se așteaptă un număr de peste 400 de mii de turiști pe an
Activitățile prevăzute în cadrul proiectului vizează consolidarea, restaurarea, amenajarea/refuncționalizarea unor spații compatibile cu statutul de monument istoric (amenajarea unui spațiu expozițional – muzeal destinat ilustrării habitatului nobiliar transilvănean în perioada cuprinsă între secolul al XV-lea și secolul al XVII-lea), precum și introducerea acestora în circuitul turistic. Pentru a sprijini dezvoltarea locală, în proiect sunt prevăzute măsuri pentru valorificarea și promovarea durabilă a acestuia. După restaurare, se estimează că numărul vizitatorilor va depăși 400 de mii pe an.
Apelul de proiecte pentru prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural – a fost lansat în 25 mai 2016 și a avut ca termen limită pentru depunere data de 25 noiembrie 2016. Apelul a fost de tip competitive și a are o alocare financiară de 28,81 milioane euro. 22 de proiecte, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 61,55 milioane euro, au fost depuse spre finanțare în cadrul acestui apel de proiecte.