«

»

Aug 16

Tabără de fotografie pentru elevi, la Costești

costesti

Elevi din întreaga țară se află în aceste zile în județul Hunedoara. Ei participă la cea de-a VIII-a ediție a Taberei Naționale de Fotografie, Cultură, Tradiții și Civilizație Dacică și Romană, care are loc în perioada 15-20 august, la Costești. Tabăra face parte din Programul de Tabere Naționale și Tematice, organizat și finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului. În acest an, vin în tabără 60 de elevi, cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, iar Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara își propune pentru această ediție dezvoltarea și diversificarea acțiunilor de timp liber, vacanță, sport și turism pentru tineri.

Tabăra se adresează tinerilor care manifestă interes față de arta fotografică și istorie, în special celor care vor să cunoască mai bine două dintre popoarele antichității europene, dacii şi romanii. Pe parcursul celor cinci zile de tabără tinerii își vor îmbogăți cunoștințele legate de istoria, cultura, tradițiile și civilizația dacică și romană prin participarea la cursuri tematice și prin vizite la cetățile dacice din zonă. ”Până acum ne-am axat doar pe cultură, istorie și tradiții romane și dacice. Anul acesta venim cu ceva inovativ și introducem și arta de a fotografia. Prin această nouă compenentă a taberei dorim să venim în întâmpinarea nevoilor tinerilor. În ziua de azi mai toți tinerii dețin conturi pe site-uri de socializare unde postează poze din aproape toate activitățile lor zilnice. Își doresc să aibă cele mai reușite poze pentru a primi cele mai multe like-uri sau pur și simplu vor să își păstreze amintiri din locuri frumoase, prieteni dragi sau evenimente importante. Majoritatea însă nu au cunostințe teoretice sau practice despre arta de a face fotografii și doar în unele orașe au posibilitatea de a participa la cursuri de foto, majoritatea însă nu au această oportunitate”, declară Lorincz Szell, directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>