«

»

Feb 16

O piesă de la manufactura de faianţă fină din Batiz este expusă în luna februarie la muzeul din Deva

 

 

farfurie batiz 26 ianuarie 2016 (4)

O piesă deosebită este propusă vizitatorilor de către reprezentanţii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Este vorba despre o farfurie realizată în cadrul manufacturii de la Batiz, aici funcţionând în secolul al XIX-lea prima şi cea mai cunoscută manufactură de faianţă fină din centrul şi estul Europei. Condusă de către familia D’Andre, aceasta a funcţionat în trei perioade, corepunzătoare anilor 1805-1820, 1820-1835 şi 1835-1848.

plan manufacturacladirea de langa strei

Primei perioade îi corespund vasele galbene, cu materia primă şi emailul bine lucrate. Dintre acestea amintim: farfurii, tăvi, fructiere cu model ajurat. Tot în această perioadă se elaborează aici şi o variantă a tehnologiei vaselor de culoare roşie.

În cea de-a doua perioadă a existenţei manufacturii se acordă o atenţie deosebită producţiei calitative şi a elaborării tehnologiei vaselor de culoarea osului. Motivul decorativ specific acestei perioade este cel liniar şi floral, aşa numitul “buchet vienez”, realizat cu albastru de cobalt.

În cea de-a treia perioadă a activităţii sale, manufactura a început să producă pe lângă vase de uz casnic şi piese cu character decorativ, produse cu smalţ negru, nuanţele mergând de la cenuşiu închis, trecând prin brun, până la negru intens, unele cu decor auriu şi argintiu.

DSC_0393

Farfuria expusă în această lună la muzeul devean aparţine fazei a doua de activitate, caracteristică fiind cromatica şi decorul realizat cu albastru de cobalt. “Piesa expusă are marginea ajurată, cu un decor fin, imitând ţesătura de curmei. Central, pe o suprafaţă ocru-verzui, într-un medalion rombic este redat un cadru peisagistic compus din elemente vegetale şi o clădire, care se presupune că ar reprezenta clădirea manufacturii de la Batiz. Întregul ansamblu este pictat cu albastru de cobalt”, explică Daniel I. Iancu, cercetător ştiinţific la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Piesa este expusă în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia şi poate fi văzută aici pe tot parcursul lunii februarie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>