«

»

Oct 20

O cană din epoca bronzului, „Exponatul lunii” la muzeu

DSC_0009O nouă piesă din seria „Exponatul lunii” poate fi admirată în luna octombrie, în spațiul special amenajat în Palatul Magna Curia din Deva.

Exponatul lunii octombrie face parte din colecția veche de arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane și a intrat în patrimoniul instituției în urma descoperirii sale în punctul Cimitirul Ceangăilor din municipiul Deva. Este vorba despre o căniță din lut, lucrată manual, arsă în mediu reducător (absența oxigenului), aceasta fiind cauza care a determinat culoarea vasului, brun-cenușiu.

Din punct de vedere cronologico-cultural, obiectul expus aparține epocii bronzului, perioada de mijloc (aproximativ 2200-1600/1500 î. Hr.), mai precis culturii Otomani. Aceasta este una dintre cele mai cunoscute culturi ale epocii bronzului și are ca zonă de formare nordul României, ajungând apoi până în Podișul Transilvaniei, unde a pătruns pe două căi: aliniamentul Crișului Repede și al Someșului, respectiv valea Mureșului.

Obiectul face parte din categoria ceramicii fine, fapt demonstrat atât de calitatea ceramicii, ușor lustruită, cât și de decorul acestuia. Se observă două șiruri de incizii duble, paralele, dispuse pe gâtul vasului și în zona de îmbinare a acestuia cu corpul. Pe corpul vasului se desfășoară un registru decorativ de spirale duble incizate, sub formă de inimă, patru la număr, întreg decorul fiind încrustat cu materie albă. Din punctul de vedere al formei, se poate observa gâtul aproximativ cilindric, buza evazată, toarta supraînălțată, corpul ușor bombat, piesa având înălțimea de 14 cm și diametrul gurii de 11 cm.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>