«

»

Sep 28

„Noaptea Cercetătorilor”, la Deva

afis NCPasionații de știință și tehnologie sunt invitați vineri, 30 septembrie, la o serie de activități reunite sub genericul „Noaptea Cercetătorilor”. Acțiunea are loc între orele 17:00 – 23:00 la sediul Palatului Magna Curia din Deva.

Acesta este un proiect dedicat popularizării ştiinţei şi învăţării distractive care se organizează simultan în aproximativ 300 de oraşe din 24 de ţări europene, inclusiv România, unde este coordonat de Target Active Training din București, prin intermediul conceptului de „cercetători pentru umanitate” (Researchers 4 Humanity sau, pe scurt, R4H). Începând cu anul 2006, „Noaptea Cercetătorilor” există ca şi proiect independent în seria Acţiunilor Marie Curie, fiind una dintre cele mai populare iniţiative ale Uniunii Europene care vizează publicul larg şi urmăreşte să faciliteze interacţiunea cu ştiinţa într-un mod amuzant. Evenimentele sunt finanțate de Comisia Europeană și au drept scop stimularea carierelor europene în cercetare.

Expoziție de dispozitive și demonstrații practice

La Deva, acest eveniment este organizat pentru a doua oară, prima participare fiind o reușită la nivel național prin calitatea și diversitatea activităților interactive cu publicul desfășurate de participanți. Expozanții din acest an sunt inventatorul Corneliu Birtok-Băneasă, colectivele de elevi și profesori cu preocupări în domeniul cercetării de la Colegiul Naţional „Decebal” Deva, Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara, Şcoala Populară de Artă Deva, Palatul Copiilor Deva și specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Publicul vizitator va avea plăcerea să vadă la standurile tematice amenajate peste 140 de dispozitive, mecanisme şi jucării realizate de profesori şi elevi pe baza legilor ştiinţelor. Experimentele prezentate sunt deosebit de spectaculoase, dintre putând aminti robotul sumo, multicopterul, fântâna magică, sfoara care cântă, ghirlanda wireless, oglinda magică, ochelarii minune, lumina nedumerită, levitaţia magnetică, diverse fenomene de inducţie electromagnetică, fenomene electrice, optice, mecanice, termice şi multe altele. Se vor face demonstraţii practice, vizitatorii fiind invitaţi să interacţioneze cu expozanţii pentru a afla mai multe informaţii despre obiectele expuse sau să experimenteze ei înşişi.

Evenimentul este organizat de către Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în colaborare cu Target Active Training din București.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>