«

Aug 19

Maramureș, loc de poveste

Am pornit din nou la drum…. spre Maramureș. Pentru că ne place să călătorim și pentru că există locuri în care trebuie să ajungi măcar o dată în viață. Nu am fost niciodată aici, așa că am hotărât să ne petrecem câteva zile în Maramureș. Aici îți trebuie mai mult decât un weekend să apuci să vezi măcar o mică parte din aceste meleaguri minunate, iar noi am alocat excursiei trei zile. Aproape o zi am petrecut pe drum, de la Deva până la Ocna Șugatag, locul pe care l-am ales drept „bază” pentru sejurul nostru de câteva zile în Maramureș. E adevărat, am plecat târziu, am mai oprit pe drum și uite așa am ajuns abia spre seară la Pensiunea Mariana, din Ocna Șugatag. După ce ne-am cazat, am hotărât să dăm o tură prin stațiune. Ne-a dezamăgit profund aspectul de vechi, starea de paragină în care se află stațiunea renumită înainte de 1989 pentru apele sărate. Așa că, ne-am întors la pensiunea care arăta foarte bine. Gazdele ne-au întâmpinat cu o cină tradițională: mezeluri de casă, slănină și un pahar de pălincă, urmate de o mămăliguță foarte gustoasă și clătite cu gem. Muuult… foarte mult… și foarte bun, evident.

A doua zi, ne-am propus să mergem la Săpânța, Sighetul Marmației și la Bârsana. După un mic dejun delicios, pregătit de doamna Mariana de la pensiune, am plecat spre Săpânța. Pe un drum cu o panoramă superbă asupra zonei, am trecut prin Vadul Izei, Sighetul Marmației și am ajuns la Săpânța. Era duminică dimineață, iar la biserica din sat tocmai se ținea slujba religioasă. Turiști români, polonezi, englezi mișunau deja prin Cimitirul Vesel și își făceau selfie-uri printre crucile ingenios sculptate de meșterul Stan Ioan Pătraș. Merită văzut acest cimitir, interesant modul de abordare, dar nu mi s-a părut nimic „vesel” aici. Moartea nu poate fi veselă pentru mine. Pe fiecare cruce stau scrise câteva versuri despre viața persoanei respective, dar și asta mi s-a părut trist. Poate sunt eu mai sentimentală, dar am găsit acolo niște povești triste de viață… Și totuși, interesant modul de abordare al morții. Am fotografiat și noi câteva cruci, iar apoi am pornit la pas prin sat, să vizităm casa și atelierul meșterului care a dat naștere acestor opere de artă. Căci, crucile de aici sunt într-adevăr niște adevărate opere de artă. Meșterul a murit în 1977, iar locuința lui a devenit muzeu. Casa nu e departe, la vreo 300 de metri de cimitir, iar pretul unui bilet de intrare este 5 lei. Aici, l-am găsit pe Dumitru Pop, omul care a învățat meserie de la Stan Ioan Pătraș și care duce mai departe tradiția. Dumitru Pop ne spune că a făcut așa cruci în toată lumea. Ultima comandă a venit tocmai din Japonia. Fascinante povești îți spune omul, dacă ai timp să îl asculți.

De aici, am mers la mănăstire, la Săpânța Peri, unde am găsit cea mai înaltă biserică de lemn din Europa. Iar apoi, am oprit puțin la Muzeul Satului Maramureșean. Pe o suprafață de mai bine de 10 hectare, turiștii pot vizita aici locuințe specifice acestei zone. O plimbare prin muzeu, este ca o întoarcere în timp, locul fiind o imagine perfectă a unui vechi sat de pe meleagurile maramureșene.

S-a făcut deja aproape amiază când am pornit spre Sighetu Marmației. La intrarea în localitate am găsit Cimitirul Săracilor, un loc ridicat în memoria victimelor comunismului. Aici au fost îngropați – individual sau în gropi comune – deținuții politici închiși în închisoarea de la Sighet. În legătură cu acest loc este și Memorialul Victimelor Comunismului din Sighetul Marmației, instituție muzeală înființată chiar în incinta fostei închisori de aici. Prețul unui bilet de intrare este de 10 lei. Într-o manieră cu totul aparte, fiecare celulă de închisoare prezintă aspecte vizavi de viața în perioada comunistă. Am găsit aici și celulele în care au murit Gheorghe Brătianu și Iuliu Maniu.

Cu inima deloc ușoară, după câteva ore petrecute aici, în fosta închisoare comunistă, am pornit spre o altă destinație, care avea să fie ultima oprire pentru ziua în curs: Mănăstirea Bârsana. Situată la circa 20 de kilometri de Sighetu Marmației, complexul monahal de aici impresionează prin construcțiile din lemn: poarta specific maramureșeană, turnul cu clopotniță, biserica de lemn, altarul de vară, chiliile călugărilor, capela și atelierul artiștilor. La plecare, nu am putut rezista tentației de a ne lua niște plăcinte din parcarea care deservea mănăstirea, plăcinte excelent de gustoase, la prețul de 4 lei bucata. O zi istovitoare… prea caldă pentru sfârșitul lui aprilie, dar o zi petrecută cu folos, căci inimile și mințile noastre s-au bucurat de tot ce au trăit.

A doua zi, am început o nouă aventură. Am pornit spre Borșa. GPS-ul ne-a arătat vreo 70 și ceva de kilometri. Într-un final, după vreo oră și ceva … am ajuns. La Moisei și Borșa se făceau ceva lucrări la drum, treabă care ne-a întârziat destul de mult. În jur de ora 12 am ajuns la Telescaunul din Borșa. Am cumpărat bilete – destul de scumpe, de altfel. 30 de lei un bilet dus-întors. În fine, ne-am urcat în telescaun și am urcat… spre Parcul Național Munții Rodnei, unde se găsește cea mai înaltă cascadă din România, Cascada Cailor. La vreo 20 – 25 de minute de mers pe jos, din locul în care te lasă telescaunul, se ajunge la cascadă. Era plin de lume – turiști români și străini, tineri și vârstnici. Impresionantă cascada, iar modul în care razele soarelui mângâiau apa, ne-au oferit prilejul de a face și câteva fotografii foarte bune. De acolo, am plecat spre Vișeu, pentru că ne-am dorit să vedem mocănița. Știam că nu o mai prindem pentru o cursă, pentru că plecarea era în cursul dimineții, dar am sperat să o vedem la întoarcere. Și așa a și fost. „Gara” este un loc superb. Pentru prima dată de când am venit în Maramureș am simțit că am pășit într-un loc ce seamănă cu toate zonele turistice pe care le-am văzut în străinătate. O cafenea amenajată într-o căsuță veche de lemn, un muzeu în spate, locomotivele expuse aici – angajații care se purtau impecabil… Da. Îmi doresc să revin și să prind și o plimbare cu mocănița. De data asta, am prins-o doar în poze…

Excursia noastră în Maramureș se apropia de final. În ultima zi, am oprit prin Baia Mare. Am vizitat centrul și Turnul Ștefan, construit în secolul al XV-lea. Mi-a plăcut foarte mult cum a fost amenajată zona, la fel și cum au fost expuse ruinele vechii biserici. Iar panorama din vârful Turnului te lasă fără cuvinte. Intrarea în Turn e gratuită, acesta fiind amenajat printr-un proiect european.

Am pornit apoi spre casă. Mulțumiți că am petrecut trei zile foarte faine în frumosul tărâm de la capătul de nord la țării. Recomandăm cu drag zona, la fel și Pensiunea Mariana, unde ne-am simțit minunat.

Ce mi-a plăcut? Peisajele absolut minunate, locuințele din lemn și felul cum tradiția este prețuită la fiecare pas, plăcintele cu… cartofi, ciuperci, varză sau brînză, diferite decât oricare altele pe care le-am mâncat până acum.

Ce nu mi-a plăcut? Faptul că multe locuri, precum băile cu apă sărată din stațiunea Ocna Șugatag, au fost lăsate aproape în paragină.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>