«

»

Sep 27

Mai mulți rangeri pentru ariile protejate

rangeriUniunea Internațională pentru Conservarea Naturii – International Union for Conservation of Nature (IUCN), cea mai importantă organizație de conservare a naturii la nivel mondial, a votat o moțiune prin care cere statelor membre să angajeze rangeri în ariile protejate publice, astfel încât să fie un ranger la fiecare cinci kilometri pătrați. Moțiunea a fost votată luna aceasta, în Hawaii, unde a avut loc Congresul IUCN.
”Este esențial ca, în ceea ce privește rangerii, toate statele să considere prioritare: angajarea, instruirea, dotarea cu echipament corespunzător și punerea la dispoziție a celor necesare pentru activitățile rangerilor” se spune în moțiune. Este cunoscut faptul că ariile protejate din România au schema de personal mult subdimensionată sau nu au administrare. De exemplu, la Parcul Național Retezat sunt angajați 11 rangeri care au arondate 38.138 hectare (381,38 kmp). Potrivit experților de la IUCN, unui ranger ar trebui să-i fie arondați 5 kilometri pătrați. Făcând un calcul simplu, reiese că într-un parc național de mărimea Parcului Național Retezat ar trebui să fie angajați 76 de rangeri.

”Rangerii au o importanță vitală pentru managementul tuturor ariilor protejate”

Unul dintre punctele strategiei IUCN include îmbunătățiri substanțiale pentru profesia de ranger și alocarea de resurse pentru activitățile rangerilor. Spre deosebire de alte țări, majoritatea covârșitoare a parcurilor naționale și naturale din România nu primesc niciun fel de susținere financiară de la bugetul de stat. ”Rangerii au o importanță vitală pentru managementul tuturor ariilor protejate. Ei asigură pe teren protejarea mediului și fac legătura între politicile publice și comunitățile locale unde își desfășoară activitatea”, transmite expertul Mike Appleton. Acesta cunoaște foarte bine problematica parcurilor naționale din România și, în special, a Parcului Național Retezat întrucât a coordonat realizarea primului plan de management al unui parc național din România. IUCN, de la înființarea sa în 1948, a strâns în jurul său 83 de state, 108 agenții guvernamentale, 766 ONG-uri și circa 10.000 de experți și oameni de știință din țările întregii lumi. Misiunea IUCN este să influențeze, să încurajeze și să asiste societățile din întreaga lume pentru a conseva integritatea și biodiversitatea și să se asigure ca orice utilizare a resurselor naturale să fie echitabilă și sustenabilă din punct de vedere ecologic.

 

1 comment

  1. Rangerii din Romania ARR

    Multumim pentru sustinere si pentru articolul corect si pertinent. Daca cele sustinute de IUCN vor fi puse in practica, ariile protejate s-ar bucura de o protectie mult mai buna si, in plus, ar fi create locuri de munca pentru comunitatile din si de pe langa ariile protejate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>