«

»

Sep 17

”La pedale prin lumea dinozaurilor”

pe_urmele_dinozaurilor

foto: Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului

Dacă nu v-ați făcut încă planuri pentru mâine, 18 septembrie și vreți să sărbătoriți Săptămâna Mobilității în mod inedit, atunci sunteți așteptați de către reprezentanții Geoparcului din Țara Hațegului la o plimbare cu bicicleta prin lumea dinozaurilor. Punctul de pornire este Centrul de vizitare al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului (str. Libertății, nr, 9A). Plimbarea începe la ora 12.

Evenimentul intitulat ”La pedale prin lumea dinozaurilor” marchează Săptămâna Europeană a Mobilității și are ca scop promovarea, în rândul localnicilor şi al vizitatorilor, a unui teritoriu UNESCO, a ideii de transport alternativ care să decongestioneze principalele rute de pe teritoriul Geoparcului, să contribuie la reducerea poluării într-o arie protejată şi să creeze premisele dezvoltării economice locale prin deschiderea unor trasee de cicloturism. De asemenea, proiectul urmăreşte să lege, printr-un mesaj comun, o zonă urbană – oraşul Haţeg, de zona rurală înconjurătoare, în care problemele privind traficul şi poluarea sunt la fel de prezente, însă nu sunt conştientizate la adevăratul nivel.

Un traseu de 20 de kilometri

Traseul, cu o lungime de circa 20 de kilometri, va fi următorul: plecare de la Centrul de vizitare al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului (str. Libertății, nr, 9A) – Nălați – baraj Păclișa – Valea Dinozaurilor – Câmpurile cu granit – Casa Dinozaurilor Pitici (Sînpetru) – Casa Tradițiilor (Sînpetru) – Vadu – Nălați – sosire la Centrul de vizitare al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului. Întregul traseu va fi parcurs pe drum asfaltat.

Pentru că este vorba despre o plimbare de conștientizare în natură și nu de o competiție, de-a lungul traseului, participanții vor beneficia de ghidaj gratuit la câteva dintre punctele de vizitare și interpretare ale Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului precum și la alte obiective de importanță majoră pentru Țara Hațegului. La unul dintre punctele de vizitare, participanții vor avea parte și de o surpriză pregătită  de Asociația Femeilor din Sîntămăria Orlea.

Evenimentul este organizat de un grup de inițiativă format din Asociaţia Centrul de Resurse pentru Acţiune Locală, Asociaţia Drag de Haţeg, Asociaţia Femeilor din Sântămăria Orlea, Asociaţia Geomedia, Asociaţia Tios și Asociaţia Wild Roots, în parteneriat cu Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO, Agenția de Protecția Mediului Hunedoara, cu sprijinul DHS și al Primăriilor din orașul Hațeg și din comuna Sîntămăria Orlea.

”La pedale prin lumea dinozaurilor” este un nou eveniment educațional și sportiv din seria celor derulate pe teritoriul Geoparcului. ”Ambasadorii Geoparcului”, ”Educație în Geoparc cu Andi Andezit”, ”Banca de EcoInvestiții în Educație”, sunt trei proiecte educaționale derulate în această vară în baza finanțărilor câștigate în cadrul unui concurs național de proiecte din partea Fundației pentru Parteneriat și MOL România. Lor li se alătură și alte proiecte sau evenimente culturale, educaționale și sportive desfășurate până acum precum Festivalul Dinozaurilor, ”Ziua Vulcanilor”, Crosul Cetății Regale a Hațegului și schimbul cultural desfășurat între geoparcurile internaționale UNESCO – Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și Geoparcul Luberon din Franța.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>