«

»

Apr 06

Expoziție de artă „Glass Nouveau”, la Palatul Magna Curia

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează vineri, 7 aprilie 2017, vernisajul unei expoziții de artă intitulată „Glass Nouveau”, ce prezintă publicului peste 30 de lucrări realizate de artistul Cristian Florin Anghelescu. Evenimentul, care reprezintă prima expoziție de oglinzi vitrate din Europa, va avea loc începând cu ora 17.00, în spațiile special destinate artelor vizuale din Palatul Magna Curia.

Este vorba despre „o serie de lucrări în care constați bucuria de a da formă unor suprafețe, de a regiza jocul culorilor, de a juxtapune în volutele inspirate din Jugendstil sau Art Nouveau fragmentele de sticlă care colorează și încadrează o oglindă. În fiecare lucrare, Cristian Anghelescu urmărește atât unitatea compozițională cât și pe cea cromatică, stabilind ritmuri prin care creează tensiuni dinamice pe care reușește să le subordoneze și să le integreze în ansamblul compozițional”, îl caracterizează pictorul Valentin Lădar.

La rândul său, dr. Alexandru Sonoc, șef de secție la Galeriile de Artă din cadrul Muzeul Național Brukenthal Sibiu, precizează că „oglinzile vitrate sunt consecința interesului pentru sticla Tiffany, produsă în perioada 1878-1933 de Tiffany Studios din New York, de designerul Louis Confort Tiffany. Aceste obiecte de artă decorative […] inspirate eclectic de vitraliile medievale, de tradiția manufacturieră a mozaicului bizantin, a atelierelor de sticlărie orientale, bizantine și venețiene, de ornamentica clasicistă și de o sensibilitate romantică, au devenit astfel unul dintre produsele reprezentative ale acestei perioade. Păstrând legături cu tradiția din Belle Époque, oglinzile vitrate realizate cu pasiune și răbdare de către Cristian Florin Anghelescu readuc în atenția publicului, într-o manieră originală și creativă, aceste fragile obiecte, care ne bucură prin frumusețea designului, culorilor și efectelor de lumină”.

Evenimentul este susținut de Conacul Archia, Millefiori, PROC – Producători Români de Calitate, violonistul Dan Bălășoiu și Căsuța cu Vitralii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>