«

»

Jun 17

“Dacii de la munte. Dacii de la câmpie”, la Deva

EXPO DACIIexpo uvt 6

Expoziția “Dacii de la munte. Dacii de la câmpie” a poposit în această săptămână la Deva, după ce a fost găzduită timp de câteva săptămâni de Universitatea de Vest din Timișoara.

Expoziția cuprinde peste 120 de piese, apărute atât întâmplător, cât și descoperite cu prilejul cercetărilor arheologice sistematice sau preventive, aproximativ 70 dintre aceste artefacte provenind de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. Demersul expozițional mai cuprinde și o suită de panouri explicative cu texte și fotografii.

Cine vizitează expoziția poate afla mai multe despre arhitectura din acea perioadă, despre modul în care dacii făceau agricultură, dar și despre prelucrarea lemnului, a bronzului, a fierului, a osului ori a cornului. Obiectele expuse au fost descoperite atât în județul Hunedoara, cât și în Timiș. Dintre siturile arheologice de unde au fost aduse aceste piese amintim: Unip, Sarmizegetusa Regia, Grădiștea Muncelului, Costești, Piatra Roșie, Fețele Albe, Ardeu, Piatra Coziei.

Expoziția a fost realizată în colaborare de către: Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Universitatea de Vest Timișoara, Asociația ArheoVest Timișoara și Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara, cu sprijinul Consiliilor Județene Hunedoara și Timiș.

Expoziția rămâne la muzeul din Deva până la toamnă și poate fi văzută de marți până duminică, între orele 10 și 18.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>