foto: Daniel I. Iancu
Unul dintre cele mai importante obiective turistice hunedorene este Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Astăzi, localitatea Sarmizegetusa este aşezată în partea de Vest a Depresiunii Haţegului, la aproximativ 10 km de Trecătoarea Porţilor de Fier ale Transilvaniei şi la 17 km de oraşul Haţeg. Este învecinată cu Munţii Ţarcului (Sud), Munţii Poiana Ruscăi (Nord), iar în direcţia Est se face o deschidere pitorească spre Ţara Haţegului.
După încheierea celor două războaie mai mari purtate de romani la nordul Dunării, aceştia i-au înfrânt definitiv pe daci şi au creat provincia Dacia. Capitala regatului dac a fost transformată în castru pentru trupele rămase să pacifice zona, iar în Ţara Haţegului a fost construită o nouă capitală, cu acelaşi nume, Sarmizegetusa, dar în acest caz avem de a face cu un oraş roman. În mod clar în Ţara Haţegului a funcţionat între războaie un castru, care a adăpostit efectivele legiunii a IIII-a Flavia Felix. Luptele grele pentru distrugerea unui simbol al dacilor, care a fost Kogaiononul sau poate a unei Sarmizegetuse cu localizare diferită, timpul îndelungat pentru ducerea acestora, construirea unui oraş roman, poate că toate aceste similitudini de situaţii şi renunţarea la rămânerea pe viitor într-o zonă montană greu accesibilă va avea ca urmare acordarea aceluiaşi nume aşezării din Ţara Haţegului.
Oraşul antic avea forma unui dreptunghi cu laturile de Nord şi Sud de aproximativ 620 m şi cu laturile de Est şi Vest de 520 m. Cu cele aproximativ 33 ha dintre ziduri şi alte 60-80 ha din afara acestora, Colonia Dacica Sarmizegetusa se înscrie între oraşele de dimensiune medie la scara Imperiului. Pe această suprafaţă locuia o populaţie de aproximativ 15-20.000 locuitori. Oraşul fondat de împăratul Traian mai dispunea şi de un territorium în jur, o zonă imensă care se întindea din Munţii Apuseni, până la Dunăre. Această uriaşă întindere de pământ semnifica faptul că metropola şi oamenii săi de afaceri deţineau şi controlau comerţul de la Dunăre, agricultura din fertila vale a Mureşului şi nu în ultimul rând profiturile aduse de minele de aur din Munţii Apuseni. Iată câteva motive pentru care oricare alt oraş al Daciei romane cu greu ar fi putut să detroneze Sarmizegetusa din poziţia pe care a deţinut-o.
foto: Daniel I. Iancu
Săpăturile arheologice au scos la iveală numeroase edifcii publice, precum temple, amfiteatrul, palatul ministrului de finanţe sau forul, dar şi clădiri de locuit, morminte sau fermele – villa rustica ce înconjurau marea metropolă. Mai avem cunoştinţă şi de aşezări mai mici cum au fost Aquae – Călan Băi sau Germisara – Geoagiu Băi.
După momentul părăsirii provinciei de către armata şi administraţia romană (271-275 d. Chr.), oraşul va continua să fie locuit, chiar dacă în condiţii net inferioare.
Amfiteatrul de la Sarmizegetusa vine şi el în sprijinul atât de discutatei perioade de după retragerea aureliană. Lângă porţi au fost descoperite mai multe fragmente de capace de mormânt sau o stelă funerară. Acestea au fost aduse din zona cimitirelor pentru a bloca porţile şi a transforma amfiteatrul într-o fortăreaţă, mult mai uşor de apărat decât zidurile oraşului. Un tezaur cu monedă mică de bronz, descoperit în tribune, ne spune că această blocare a avut loc cândva în sec. IV, când oraşul deşi nu mai avea suficientă populaţie să apere zidurile, încă mai putea opune rezistenţă. Nu ştim cine sunt cei care au pus în pericol fostul mare oraş, date care să ne ofere argumente concludente despre etnia lor nu există. În orice caz, pătrunderea slavilor dinspre apus este marcată de numele unor localităţi din Banat, precum şi al oraşului roman, care în perioada evului mediu va avea tot o denumire slavă, aceea de Grădişte, la numele original revenindu-se doar din perioada interbelică.
text: Gică Băeştean
fotografii: Daniel I. Iancu
